Am selectat pentru dumneavoastra cateva fragmente din volumul "Cand terapeutii rateaza". Trei terapeuti, trei cazuri, trei abordari diferite. In final, trei esecuri.

Capitolul 2 - Jon Carlson

Aveam o tanara pacienta care dorea, cu adevarat, sa-si paraseasca sotul. In fiecare saptamana, vorbea despre ingrozitoarele confruntari pe care le avea cu acesta. De vreme ce lucrez si traiesc intr-o comunitate mica, ii cunosc pe toti din oras. In acest caz, ii stiam pe cei doi pentru ca mergeam cu familia mea la aceeasi biserica ca si ei. De fapt, tanara imi fusese trimisa chiar de catre preotul bisericii.

Clienta mea, fiind voluntar la biserica, in afara de sedintele cu mine, isi petrecea destul de mult timp stand de vorba cu preotul despre problemele ei. In acea perioada, aveam din ce in ce mai multi clienti, iar asistenta mi-a cerut permisiunea sa angajeze pe cineva pentru a o ajuta. A ales-o pe clienta mea sa lucreze cu ea. S-a gandit ca acesteia nu i-ar strica niste bani in plus si ca, de vreme ce nu va lucra direct cu mine, nu se va pune problema unei relatii duale. Trebuie tinut cont de faptul ca aceste evenimente aveau loc la inceputul anilor ’80, cand regulile privind definirea unei relatii duale, improprii, erau altele. Acest caz este un bun exemplu care justifica motivul pentru care avem acum norme de etica mult mai stricte.

A inceput sa lucreze la birou, in timp ce noi am continuat sa ne vedem in timpul sedintelor. A venit si sotul ei pentru cateva sedinte de culplu, desi nimic nu parea sa mearga bine nici in relatia lor nici in terapie. Nu cred ca ea dorea sa schimbe ceva si nici lui nu parea sa-i pese prea mult. Erau doi oameni destul de incapatanati.

Sotia a decis, in cele din urma, sa scape de acest mariaj si s-a mutat singura in alta locuinta. Apoi, a doua zi, clienta a venit si mi-a spus ca sotul sau era foarte furios si se comporta foarte ciudat. Am intrebat-o ce intelegea prin „ciudat” si mi-a zis ca el banuia ca noi doi avem o aventura. M-a luat complet prin surprindere, dar deoarece petrecea mult timp la biroul meu nu era chiar atat de greu sa-ti imaginezi asa ceva, mai ales daca sotul avea motive sa creada ca ea avea o relatie cu altcineva. Mi s-a parut destul de amuzant, deoarece n-as face niciodata asa ceva.

In timpul urmatoarelor sedinte, clienta a mentionat ca sotul ei este preocupat de presupusa noastra legatura amoroasa. Intr-un sfarsit, am intrebat-o de ce continua sa creada acest zvon absurd si ea mi-a explicat ca, de fapt, chiar avea o aventura, care dura de ceva timp, lucru pe care nu mi-l mai marturisise niciodata. Am intrebat-o despre cine este vorba...

Capitolul 4 - Arnold A. Lazarus

„E vorba de un individ, cu varsta putin peste 40 de ani, care a venit la terapie deoarece pierduse trei locuri de munca in opt luni si a acceptat, vrand nevrand, sa apeleze la ajutor, la insistentele sotiei lui. A venit la terapie foarte sceptic, ostil si ofensiv. Aceasta atitudine nu s-a schimbat deloc.

«Voi psihologii sunteti niste ratati», mi-a spus. «Ce trib pestrit sunteti si, in plus, pe jumatate nebuni». Acesta era un refren obisnuit. La inceput, am incercat sa folosesc paradoxul pentru a-i combate criticismul. Am fost de acord cu el si am zis «Lasa-ma sa-ti povestesc despre cativa dintre idiotii din profesia mea despre care nu stii nimic.» Asta m-a ajutat sa evit a fi prea defensiv.

Imi aduc aminte ca in cadrul unei sedinte...”

Lazarus s-a oprit pentru un moment si a admis: „Stiti, nu mi-a placut nici o clipa individul. Nu-l puteam compatimi. In gandurile mele tainice imi spuneam «La naiba, nu ma surprinde ca nu mai are serviciu. Sunt uimit ca a obtinut vreodata un post.» Apoi, m-am intalnit cu sotia lui de cateva ori. Era o persoana foarte draguta si ma intrebam ce cauta alaturi de un ticalos ca acela. Chiar am intrebat-o daca nu cumva era un fel de masochista.

Intr-o zi, in timpul unei sedinte, am inceput sa utilizez auto-dezvaluirea, spunandu-i «Vreau sa-ti impartasesc ceva despre mine in aceasta privinta.» M-a intrerupt si a replicat «O faci pentru tine sau pentru mine?»” Intrebarea l-a blocat pe Lazarus. S-a gandit un moment si apoi s-a simtit pe deplin satisfacut deoarece destainuirea era, in mod sigur, in beneficiul barbatului si nu doar de complezenta. Cu toate acestea, a decis sa foloseasca ocazia pentru a-l provoca un pic pe client.

„Este in beneficiul tau”, i-a spus Lazarus. „Dar, hai sa zicem ca as face-o pentru mine. Sa pretindem ca as folosi un minut din ora ta pentru mine. Ce ar fi atat de rau in asta?”

„E in regula”, a admis el, „dar ai grija sa il scazi din nota de plata.” Lazarus a dat din cap dezaprobator, inca nevenindu-i sa creada cat de enervant putea fi barbatul. „Sfinte Sisoe, era vreun mister de ce acest tip avea probleme cu prietenii, la serviciu si in casnicie? I-am sugerat ca aceasta atitudine nu este cel mai bun mod de a razbate in viata. Dar oricum, individul ma enerva din ce in ce mai tare.” ...

Capitolul 16 - Arthur Freeman

„Gerald era un baiat de 16 ani, care a fost trimis de scoala la terapie. Motivul era faptul ca avea un tic motor, care implica scuturarea capului. Ceilalti copii il strigau „Tremurici”. Conform celor de la scoala, nu exista nici o explicatie medicala sau neurologica pentru acest tic. Copilul era, in plus, si foarte izolat. Freeman ne-a spus ca desi baiatul era un elev excelent si foarte talentat, era foarte neprietenos cu colegii de la scoala si cu vecinii sai.”

Dupa o intrevedere de jumatate de ora cu Gerald, Freeman s-a intalnit cu parintii lui. In primul interviu cu acestia, si-a dat seama ca erau foarte ingrijorati in legatura cu baiatul lor, insa nu agreau ideea ca acesta sa faca terapie. Mi-au spus foarte clar faptul ca venisera la terapie doar la insistentele consilierului lui Gerald.

Freeman le-a pus mai multe intrebari despre dezvoltarea lui Gerald si despre viata lui de atunci. Cand a adus in discutie faptul ca Gerald nu are prieteni, mama a spus „Va avea suficient timp mai tarziu ca sa-si faca amici. Acum trebuie sa invete bine la scoala ca sa intre la un liceu bun si, apoi, sa mearga la facultatea de drept.” „Stiti de obiceiul lui de a-si clatina capul?”, i-a intrebat Freeman. „Da”, a raspuns mama. „Si care e problema? Fratele meu are propria lui afacere cu lampi si are acelasi tic. E casatorit si are copii. Cui ii pasa? Gerald va fi bine.”

„Stiti ca, la scoala, copiii rad de el si ca ticul este motivul pentru care nu are prieteni?”, i-a intrebat Freeman. Mama s-a strambat si nu a raspuns la intrebare. La sfirsitul sedintei, Freeman i-a intrebat pe parinti daca au vreo nelamurire.

„Da, as avea ceva sa va intreb”, a spus tatal. „Slava Domnului”, si-a zis pentru sine Freeman. Tatal nu scosese nici un cuvant pana in acel moment. „Prima intrebare. In sala de asteptare, ati pus niste muzica foarte frumoasa. Ce radio este?” Freeman era socat. „Si urmatoarea intrebare?”, a insistat Freeman. Barbatul s-a uitat in jur, prin cabinet, scrutand de la podea pana la tavan rafturile de carti si a zis: „Ati citit toate aceste volume?” "Astea au fost intrebarile lui”, ne-a spus Art.

In urmatoarea sedinta s-a intalnit cu Gerald. „La inceput, Gerald a fost retinut in a vorbi si mi-a spus ca nu crede ca are nevoie sa vina la mine. Cand l-am intrebat de ce gandeste asa, mi-a spus ca motivul este ca faptul mama sa a mentionat foarte clar ca terapia este o pierdere de timp. A venit la sedinta singur, calatorind cu autobuzul si metroul pentru a ajunge la cabinet.

Din a doua sedinta, Gerald a inceput sa vorbeasca mai deschis. Isi dorea, cu adevarat, sa comunice si parea ca profita de ocazie pentru a se elibera de povara. A vorbit despre faptul ca nu avea prieteni, si in timp ce isi amintea cuvintele mamei referitoare la scopul de a obtine note bune pentru a intra la un liceu bun, si apoi de a se descurca bine acolo pentru a face facultatea de drept, se simtea, de asemenea, foarte singur si izolat. Avea doua surori, de 15 si, respectiv, 13 ani. Impartea cu ele un dormitor intr-o casa suficient de mare pentru a avea fiecare camera lui. Insa mama le spunea ca este mai bine sa doarma impreuna pentru a-i fi mai usor sa faca curat si sa aranjeze paturile.”

Freeman s-a gandit: „Iata un baiat care probabil ar dori sa-si strecoare mana in pantaloni in timpul noptii si are doua surori care dorm in aceeasi camera cu el. De asemenea, Gerald a descris o situatie care ar putea fi denumita «Mi-a cazut  prosopul.» Sora lui de 15 ani venea de la dus in dormitor, in timp ce Gerald era acolo, cu un prosop pe cap si cu altul pe corp, si spunea, «Oh, mi-a cazut prosopul» El se uita si ea, intotdeauna, era cu spatele la el si Gerald ii putea vedea fundul gol.”

Descoperiti in carte intreaga poveste a cazurilor prezentate, precum si ce a avut de invatat fiecare dintre acesti mari psihoterapeuti din propriile esecuri.

COMENZI

"Cand terapeutii rateaza" este disponibila pentru comenzi. Volumul poate fi cumparat exclusiv prin intermediul site-ului editurii noastre. Pentru a achizitiona cartea vizitati sectiunea comenzi.